Proiectul “Caritate pentru educaţie” aduce rechizite

23 de grupe de copii de la cele 7 grădiniţe cu program normal din municipiu au primit rechizite în cadrul proiectului “Caritate pentru educaţie” iniţiat de clubul Rotary Reghin.

Programul de ajutorare s-a concretizat miercuri, 13 noiembrie prin distribuirea de rechizite copiilor din grădiniţe. Pachetele au fost oferite personal de membrii clubului prezenţi simultan în mai multe unităţi. Astfel, a fost o zi mare pentru sutele de copii care învaţă în cele 7 grădiniţe cu program normal din Reghin, dar şi pentru membrii clubului Rotary care au continuat astfel proiectul început în toamnă. Să ne amintim că organizaţia a susţinut pe data de 25 octombrie un bal caritabil în urma căruia s-au colectat sume de bani. Donaţiile dar şi licitaţia de lucrări artistice au făcut să se colecteze aproximativ 15 mii de lei. Scopul a fost dotarea grădiniţelor cu rechizite pentru copiii care provin din familii care nu-şi permit să cumpere obiectele necesare procesului de educaţie. Din banii obţinuţi membrii clubului au achiziţionat topuri de hârtie A4, foarfece, creioane colorate, hârtie glasată, plastilină, ascuţitori. Darurile au fost primite cu surprindere şi bucurie de către micuţi. Le-au mulţumit oaspeţilor ei dar şi educatoarele care au recunoscut că iniţial, când au fost contactate de preşedintele clubului Rotary Reghin, Peter Schuller n-au înţeles cum vor fi ajutaţi copiii, dar după ce proiectul s-a concretizat, au apreciat iniţiativa şi modalitatea discretă în care s-a acţionat. De cealaltă parte, reprezentanţii Rotary Reghin spun că nu au epuizat toţi banii colectaţi în urma balului caritabil, ci au rezervat o sumă şi pentru o surpriză pe care o pregătesc deja copiilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă.